INTERRACOTTA 2025, Osijek, Croația

Facultatea de Arte și Design a UVT este prezentă în cadrul Proiectului internațional INTERRACOTTA  la expoziția  profesorilor și studenților participanți la Campus 2024 – Centrul Terra pentru Arte Plastice și Aplicate din Kikinda Serbia.

Expoziția a fost vernisată vineri, 10 ianuarie 2025 la Galeria Kazamat a Centrului de Cultură a Asociației Artiștilor Plastici din Croația. Această expoziție itinerantă a fost organizată în parteneriat cu cele trei instituții de Artă: Academia de Artă a Universității din Novi Sad, Serbia, Academia de Arte și Cultură Osijek, Croația și Facultatea de Arte și Design a Universității de Vest din Timișoara,

Lucrările au fost expuse la Galeria Academiei de Artă din Novi Sad în noiembrie 2024, iar  expoziția Interracotta de la Kazamat rămâne deschisă până în 22 ianuarie 2025.

Acest proiect s-a înființat în timpul conferinței cadrelor didactice universitare de la Muzeul Terra Kikinda în cadrul activităților programului „Masterclass Internațional Terra 2024” unde au participat reprezentanți ai programelor de studiu Ceramică și Sculptură din centrele universitare din Belgrad, Novi Sad, Cetinje, Timișoara, Tirana, Rijeka și Osijek. Concepută ca o conferință internațională de mai multe zile, „Campus Terra 2024” a reunit studenți și profesori de Arte Plastice și Aplicate, Arhitectură și alte discipline conexe, pentru a lucra și a face schimb de cunoștințe și experiențe în timpul petrecut în Kikinda.

Scopul acestei activități a fost de a consolida producția artistică a tinerilor, de a susține participarea și viziunea comună a tuturor participanților și de a-și consolida experiența și a crea noi conexiuni, viitoare colaborări.

Din cadrul Universității de Vest din Timișoara, Facultatea de Arte și Design, au participat studenți: Haiduc Maria, Bongiu Alexandra, Ulici Rebeca. Coordonați de cadrele didactice a specializării Arte Decorative a Departamentului de Design și Arte Aplicate conf.univ.dr.Gloria Grati și lect.associat dr.Nicolae Moldovan.

De la Academia de Arte Novi Sad au participat studenții: Ana Beronja, Anđela Milutinović, Marina Ilić, Marija Kiš, Dragutin Rajković, Milica Čongradac, Nevena Stefanović, Laura Iličić și profesorii, asociatii: Slavko Živanović, Mirjana Blagojev, Igor Smiljanić, Jovan Blat. Iar de la Academia de Arte și Cultură din Osijek au participat studenți: Petra Marjanović, Tin Krupilnicki

și profesorii: Margareta Lekić, Josipa Stojanović.

Acest proiect a funcționat și s-a dezvoltat de aproape două decenii de colaborare între Academia de Arte din Novi Sad și Centrul Terra pentru Arte Plastice și Aplicate din Kikinda. De peste zece ani, acest atelier are o calitate internațională, reflectată în munca comună a profesorilor și studenților de la Academia de Arte și alte academii partenere. În interiorul studioului Terra din Kikinda, participanții la atelierul internațional colaborează la lucrări realizate din acest material, tipic regiunii Voivodinei și fac schimb de experiențe legate de procesele artistice și educaționale desfășurate în diferite țări europene.

Acest lucru sporește și mai mult cooperarea regională existentă între aceste instituții și promovează teracota ca material care merită cu adevărat un loc important în practica artistică contemporană. Varietatea expresiilor din lucrări evidențiază posibilitățile diverse de lucru cu acest material, subliniind totodată importanța colaborării și a schimbului de experiență pentru dezvoltarea artei.

Acest proiect international urmează să se desfășoare în incinta Facultății de Arte și Design  la Galeria Mansarda în luna martie 2025.