Concursul internațional de design INTERNATIONAL ART & DESIGN COMPETITION 2022 organizat de Accademia Riaci, Florența – Italia, 2022 – a avut tematica EARTH: Represent “The EARTH you want” in any form of art – și jurizarea conceptelor în perioada 15 februarie – 30 martie 2022. Competiția internațională de design a reunit concepte de design pe 10 categorii: bijuterie – fabricație, design de bijuterie, accesorii vestimentare – fabricație și design, design de mobilier, design vestimentar, graphic design, design de interior, design de produs, pictură și grafică, ilustrație.
Juriul a cuprins profesioniști de top ai scenei artistice italiene, profund legați de orașul Florența și reprezentativi pentru identitatea acestuia: David Bicci, / Daniele Bartalesi / Andi Nufer / Monica Buongiovanni
Criteriile de evaluare pentru fiecare dintre categoriile anunțate au fost: Propunerea originală și tehnica utilizată / Cercetarea și experimentarea aplicate pe proiectul propus /Relevanța pentru tema anunțată / Claritate în prezentarea lucrărilor propuse / Detalii de realizare de înaltă calitate.
Florența, supranumită și „muzeul fără acoperiș”, este locul de naștere al Renașterii italiene. Orașul, cu care Italia modernă se mândrește ca centru de artă, a atins una dintre culmile sale între secolele XIV și XVI când au înflorit energiile creative și tehnicile artizanilor. INTERNATIONAL ART & DESIGN COMPETITION 2022 a avut loc în acest mediu minunat. Scopul competiției este de a contribui la revitalizarea și internaționalizarea întregii industrii italiene de artă, design și meșteșuguri, prin descoperirea de noi artiști, promovarea talentelor și, în același timp, promovarea studiului în străinătate, în Italia.
În acest context și-au valorificat studenții Silvana Cirebea (Coral), Petru-Alin Grangure (Raw natural beauty), Silvia-Andreea Cojocaru (Embraced by the waves), Maria Moga (Earth Core), Iulian Cristian Martin (Peak quality bracelet), Păduraru Andreea (The New Sun), Luminița Melania Udrea (The harmony, attempts to reach to a balance) creativitatea și cunoștintele acumulate pe parcursul anilor de studii și au propus concepte contemporane de bijuterie și Roxana Răulescu (LAMP) accesorii de lux, apreciate de juriul internațional.
Studenta Silvana Cirebea, înmatriculată în anul III Design de Produs – Facultatea de Arte și Design – Timișoara, s-a clasat pe locul 2 în cadrul concursului internațional de design unde a propus un concept contemporan de bijuterie, un inel (imagini atașate) – “De-a lungul timpului, coralii au fost folosiți ca material în confecționarea bijuteriilor sau ale obiectelor de artă, cu toate acestea, am ales doar să mă inspir din formele deosebite ce sunt însoțite de culori vibrante, cu model ieșit în relief, elegante, ale coralilor pentru a crea o bijuterie care să ne ducă cu gândul la corali și la ecosistem deoarece îmi doresc un pământ care conștientizează importanța problemei poluării și supra exploatării mediului.
Direcția urmarită de ruta de studii Design de Produs, din cadrul specializării DESIGN (departamentul de Design și Arte Aplicate – Facultatea de Arte și Design, Timișoara) este una modernă și extrem de competitivă la nivel internațional (2021: multiple premii IOAF, Jeju-Corea de Sud, premii Accademia Riaci, Florența-Italia; 2020: multiple premii IOAF, Jeju-Corea de Sud, premii Accademia Riaci, Florența-Italia; 2019: premii Accademia Riaci, Florența-Italia; 2018: promovare design de bijuterie FAD Hong Kong; 2016: finalist și premiant Hansgrohe, Germania, finalist Cradle to Cradle, SUA; 2015: câștigători Peroni, Italia, semifinaliști Electrolux, Suedia; 2014: finalist Electrolux, Suedia, semifinaliști World Bamboo, Coreea de Sud; 2010: semifinalist Electrolux, Suedia; 2001: marele premiu Mikimoto, New York-SUA), care se aliniază cerințelor pieței consumatoare de design și promovează utilizarea tehnologiei de ultimă generație (modelare CAD și prototipare cu ajutorul printării 3D) în formarea unor specialiști, viitori designeri și consultanți (nu simpli mesteșugari). La disciplina de specialitate (Design de Bijuterie) studenții au fost coordonati de lector univ. dr. Alexandru Bunii.
Mai multe informatii: https://www.accademiariaci.info/compfile2022/winners/
Lector univ. dr. Alexandru Bunii