#Staysafecontribution

Perioada pandemiei a condus la multe restricții, însă în același timp și la multe gesturi minunate. De aceea proiectul #Staysafecontribution derulat prin Centrul de Cercetare și Creație în Arte Decorative și Design merită reținut. Aflați în localitățile de unde provin, studenții voluntari ai grupei anului 1 Modă-Design Vestimentar au confecționat fiecare în parte câte 50 de măști pe care le-au donat unor persoane sau instituții din cele mai diverse precum Căminul pentru persoane vârstnice din Jimbolia, Oficiul Județean de Poștă Timiș, Farmaciei Biofarma, jud. Bihor, angajați ai unor societăți comerciale din Timișoara, Liebling, Arad, comuna Cornea – județul Caraș-Severin, Cotnari din județul Iași. Competențele acumulate în primul semestru de facultate și continuarea online a procesului educațional în cadrul cursurilor aplicate le-a permis să realizeze singuri niște accesorii care până acum le consideram exclusiv medicale, dar care în perioada următoare vor deveni cu siguranță piese vestimentare obligatorii. Coordonatorii de proiect, conf. univ. dr. Andreea Palade Flondor, lector univ. dr. Eugenia Reimschneider și asist. asoc. drd. Andreea Pleșa împreună cu studenții Patricia Airinei, Ana Bordian, Maya Gruici, Oana Naslău, Maria Liliac, Raul Pașcalău, Andrada Petrariu, Mălina Popa, Mara Popa, Andrada Roșu,  se bucură să împărtășească acestă experiență comună de creație, generozitate și responsabilitate civică.

Fiecare gest contează și orice criză poate fi considerată o oportunitate de a crea, de a ne reinventa, de a comunica unii cu alții, de a ajuta, a înțelege. Echipa acestui proiect crede că lucrurile mărețe se compun din gesturi mărunte și că excelența se clădește pe generozitate. #Staysafecontribution înseamnă că ne pasă, înseamnă că nu așteptăm soluții, le oferim.

26 Iunie 2020 – Andreea Palade Flondor

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *